Localizare
Traseul se află în pădurea din apropierea localităţilor Băile 1 Mai şi Betfia, la 8 km de Municipiul Oradea şi la 2 km de staţiunea Băile Felix. Aici, între anii 1995-2000, s-au organizat mai multe concursuri de acest gen ca etape ale Campionatului Naţional de Cross-Country. (Arhiva: 1, 2, 3, 4)
Concurenții vor trece pe lângă Craterul de la Betfia: pestera de la Betfia este impropriu numită de localnici “Craterul de la Betfia”. Avenul Betfia (cu o adâncime de 86m) sau Huda Bradii este situat în versantul de sud-vest al Dealului Şomleu (346 m), în raza satului Betfia.
Traseul trece pe lângă noul Observator de la Betfia, cu o panoramă deosebită asupre zonei până la Munții Apuseni.
Lângă Betfia, în staţiunea Băile 1 Mai se afla Lacul cu nuferi din Băile 1 Mai, rezervaţie naturală care a ocrotit 3 specii naturale protejate: Nymphaea Lotus Thermalis (varietate unică în Europa, relicvă a erei terţiare), peştele “Roşioara lui Racoviţă” (specie endemică, denumită după Emil Racoviţă) şi melcul Melanopsis Parreyssi (supravieţuitor al erei glaciare). Egiptul este al doilea loc în lume unde datorită unor condiţii climatice similare această specie a supravieţuit natural răcirii climei.
Lângă Betfia se află stațiunea Băile Felix, cea mai mare stațiune balneară cu regim permanent din România, situându-se pe locul doi, după litoralul Mării Negre, în privința numărului locurilor de cazare din România.
În zonă se găsesc numeroase izvoare cu apă minerală care sunt indicate în tratarea afecţiunilor reumatice degenerative.
Cum ajung
Coordonate GPS: 46.978333, 22.020194 noua parcare din Betfia https://g.co/kgs/hE6eYH7
Dinspre Oradea:
- de pe VO Oradea alegeți VO Sânmartin – Betfia sau
Dinspre Deva:
- pe DN76/E79 – Felix – VO Sânmartin – Betfia
Cazare
Pentru oferte de cazare accesaţi linkurile de mai jos:
www.turismbaile1mai.com/index2.html
www.turismbailefelix.com/index2.html
www.turistinfo.ro/sinmartin/cazare-hoteluri-vile-pensiuni-sinmartin.html
Găsiţi oferte atăt pentru pensiuni cât şi pentru camping.
Important: în sezon staţiunile Băile 1 Mai şi Băile Felix sunt destul de aglomerate. Vă recomandăm să rezervaţi din timp locul de cazare dorit